Folosim metoda retragerii

Deşi a fost dovedit faptul că una din patru femei care aplică metoda retragerii sau metoda calendarului poate rămâne însărcinată, multe femei apelează încă la aceste măsuri de protecţie. Ce este de făcut în cazul în care una dintre aceste metode de contracepţie nu a funcționat conform planului? Atunci când există incertitudini, o sarcină neaşteptată sau avortul pot fi evitate prin folosirea pastilei de a doua zi, Escapelle.

Metoda retragerii este, probabil, folosită din momentul în care oamenii au început să se gândească mai serios la măsuri prin care să evite o sarcină nedorită. Principiul este simplu şi evident: dacă ejacularea are loc în afara vaginului, atunci nu se ajunge la fecundare. În realitate, procesul este mai complicat deoarece organismul bărbatului produce pre-ejaculare la începutul actului sexual, prin care pot fi eliminaţi spermatozoizi viabili. În plus, această metodă necesită un autocontrol precis, ceea ce înseamnă că cel puțin pentru tineri, metoda retragerii nu este realistă. Crede cineva că deţine suficient autocontrol pentru a se retrage la timp? Indexul Pearl de 27% al acestei metode se explică prin aceste două situaţii: pre-ejacularea şi lipsa autocontrolului. Acest indice arată câte femei fertile din 100, care folosesc o metodă contraceptivă anume, au rămas însărcinate de-a lungul unui an. În conformitate cu aceste statistici, metoda retragerii dă greş în unul din patru cazuri, ceea ce, în fapt, reprezintă un scor alarmant.

Metoda calendarului este o măsură la fel de nesigură. În funcţie de fazele individuale ale ciclului menstrual, sunt stabilite perioadele în care pot fi întreţinute acte sexuale. Indicele Pearl al metodei este de 25, ceea ce înseamnă că o femeie din patru rămâne însărcinată prin această metodă. Durata menstruaţiei diferă de la femeie la femeie, dar, după cum a fost observat, ovulaţia are loc exact cu 14 zile înainte de menstruaţie, deci a treia săptămână poate fi riscantă din punctul de vedere al concepţiei. Este la fel de adevărat şi că ovulaţia se poate declanşa spontan, oricând, motiv pentru care metoda calendarului nu este sigură nici în acest caz. O femeie cu un ciclu menstrual regulat poate, de asemenea, calcula greşit zilele sau poate întreţine relaţii sexuale în timpul zilelor riscante fără să folosească măsuri anticoncepţionale. În astfel de cazuri, este recomandată administrarea pilulei de a doua zi pentru a evita o sarcină nedorită sau avortul.

Cu toate că au nenumărate dezavantaje, cele două metode rămân foarte populare. Deşi în cele mai multe situaţii reticiența bărbaţilor în faţa prezervativelor este primul argument al utilizării celor două metode de contraceptie, există şi alte motive care stau la baza neutilizării unor măsuri contraceptive mai sigure. De multe ori se întâmpla să nu existe alte metode la dispoziţie, precum în cazul aventurilor de o noapte. Ce pot face cei care nu au calculat bine când au ales metoda retragerii sau metoda calendarului? Să nu uităm că, pentru aceştia, o sarcină nedorită sau avortul pot fi împiedicate cu ajutorul pilulei de a doua zi, Escapelle.

Dacă metoda retragerii sau metoda calendarului a eșuat, accesează acest link.